ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. Vezi definitia »

MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ. Vezi definitia »

DELOCUTÍV, -Ă adj. (despre prefixe) de origine prepozițională, care formează cuvinte de la locuțiuni. (< de²- + locuț/une/ + /t/iv) Vezi definitia »

EXTENSÍV, -Ă adj. 1. Referitor la extindere, bazat pe cantitate, pe spațiu. ◊ Cultură extensivă = sistem de cultivare a pământului în care creșterea producției agricole se obține numai prin extinderea suprafețelor cultivate. 2. (Fiz.) Care se poate extinde. [Cf. fr. extensif, lat. extensivus]. Vezi definitia »

ANTICONVULSÍV, -Ă adj., s.n. (Remediu) propriu a calma sau preveni convulsiile. [Cf. fr. anticonvulsif]. Vezi definitia »