spoí (-oésc, -ít), vb. – 1. A vărui, a da cu var pereții. – 2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. – 3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. – 4. (Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. – 5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb. spojiti „a cositori”. – Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență); spoi, s. n. (fard, pictură); spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală); spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata); spoitoreasă, s. f. (chivuță). Vezi definitia »

matrói s.m. (reg.) om greoi și timid. Vezi definitia »

pipijói s.m. (reg.) plantă cu florile roșii purpurii. Vezi definitia »

ZORZOÍ, zorzoiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zornăi. – Zor² + z[or²] + suf. -oi. Vezi definitia »

LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s. n. Augmentativ al lui lacăt. – Lacăt + suf. -oi. Vezi definitia »