tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă? Vezi definitia »

TULCEÁNCĂ, tulcence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Tulcea. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Tulcea. – Tulcean + suf. -că. Vezi definitia »

SINDERÉZĂ s.f. 1. (În filozofia medievală) Facultate care face posibilă distingerea binelui de rău. 2. (Liv.) Conștiința de sine; capacitatea de a distinge, de a face conexiuni. [Cf. it. sinderesi < gr. synteresis < synterein – a veghea]. Vezi definitia »

ZÁRVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot mare, hărmălaie, tărăboi; p. ext. mișcare, agitație, tulburare, frământare. 2. Ceartă, scandal, gâlceavă. – Cf. ucr. zarva. Vezi definitia »

ANABIÓZĂ s. f. revenire la viață a unor organisme după o întrerupere a funcțiilor vitale prin hibernare; criptobioză. (< fr. anabiose) Vezi definitia »