marț s. m. – 1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53). Vezi definitia »

spiculúț, spiculúțe, s.n. (reg.) spic mic, spiculeț, spicușor, spicurel, spicușel, spicuț. Vezi definitia »

TÂRGOVÉȚ, -EÁȚĂ, târgoveți, -e, s. m. și f. (Astăzi fam.) Persoană care locuiește într-un târg (3); orășean, citadin. – Din bg. tărgovec. Vezi definitia »

DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Dimimitiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț. Vezi definitia »

HARȚ s. n. V. harță. Vezi definitia »