păjuroáică, păjuroáice, s.f. (pop.) pajură mare. Vezi definitia »

plătícă, plătíci, s.f. (reg.) fiecare dintre cele două bucăți de slănină (cu șorici) care se scot după tăierea porcului; bucată mare de slănină. Vezi definitia »

MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. Vezi definitia »

GABÉLĂ s. f. Impozit care se percepea pe sare, în Franța medievală. – Din fr. gabelle. Vezi definitia »

custúră (custúri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă. Vezi definitia »