1.COAPSĂ, la femei ;(expresie admirativă : „CE BULAN/BULANE ARE!”) ; 2.NOROC CHIOR, NOROCUL PROSTULUI ; expresie admirativ/înciudată : „CE BULAN ARE!” ; 2.BASTONUL DE CAUCIUC din dotarea polițiștilor ; expresie : „I-A TRAS UN BULAN PE SPATE” Vezi definitia »

MICROUZÍNĂ s.f. Uzină de proporții reduse. [Et. incertă]. Vezi definitia »

ZOÁNĂ, zoáne, s.f. (Reg.) Pleavă rămasă de la vânturatul grânelor. Vezi definitia »

ghiáră (-re), s. f. – 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. Lat. *ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat *înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. Vezi definitia »

ALÉZĂ s.f. Bucată de pânză care se așterne peste cearșaf sub un bolnav sau copil mic. [< fr. alèse]. Vezi definitia »