EPITÉZĂ s.f. 1. (Med.) Corecțiune a unei articulații defectuoase. 2. (Lingv.) Adaos al unui element neetimologic la sfârșitul unui cuvânt. [Cf. fr. épithèse, it. epitesi < gr. epithesis]. Vezi definitia »

BÍLĂ¹ s.f. Lichid vâscos cu gust amar, secretat de ficat; fiere. [< fr. bile, cf. lat. bilis]. Vezi definitia »

tîmplă (-le), s. f. – Moalele capului, moiște. – Megl. timbă. Lat. tĕmpla, prin confuzia tĕmpus „tîmplă” cu templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tèmpula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti, Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai puțin în V țării (ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea, Dacor., II, 625). Vezi definitia »

TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură. Vezi definitia »

BRĂZDĂTÚRĂ, brăzdături, s. f. (Rar) Brazdă (1). – Brazdă + suf. -ătură. Vezi definitia »