tábără (-bere), s. f. – 1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti). Vezi definitia »

CARCÁSĂ s. f. 1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument. 2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal. ◊ porțiune dintr-un animal jupuit și eviscerat, scheletul cu mușchi, destinat consumului public. (< fr. carcasse) Vezi definitia »

AFLUÉNȚĂ s. f. 1. acces al apei superficiale sau subterane într-un râu, lac ori mare. 2. mulțime de oameni; îmbulzeală, aflux. 3. cantitate mare, abundență. (< fr. affluence, lat. affluentia) Vezi definitia »

DEUTOPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Substanță nutritivă de rezervă depozitată în citoplasma unor celule. [Pron. de-u-. / < germ. Deutoplasma]. Vezi definitia »

PALAFÍTĂ, palafite, s. f. Locuință lacustră (din epoca neolitică), construită pe piloți sau pe un podium susținut de pari. – Din fr. palafitte, it. palafitta. Vezi definitia »