PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș. Vezi definitia »

BORȘ, com. în jud. Bihor; 3.632 loc. (1991 ). Expl. de balast și petrol. Uzină de alumină. Punct de frontieră rutier, cu Ungaria. Vezi definitia »

fáeș (-șe), adj. – (Înv.) Nobil, generos, strălucit, ilustru. Mag. faj, poate prin intermediul unui der. neatestat *fajos (Pușcariu, Dacor., VI, 117; Scriban). Din mag. fajt(a) provine faitoș (var. haitoș, haidoș, faidoș, haiteș), adj. (de neam, de vază). Fagliș, adj. (Mold., robust, frumos), pe care DAR îl consideră necunoscut, pare a fi același cuvînt; ca și faidă, s. f. (Mold., gen, clasă), cf. mag. fajta „gen”. De la faidă provine faidoș, adj. (de neam; voinic, puternic), provine din mag. hajtos „leneș”. Vezi definitia »

RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. – Din magh. részes. Vezi definitia »

FEDELÉȘ, fedeleșuri, s. n. Butoiaș mic, de forme diferite, în care țăranii își țin apa când lucrează la câmp. ◊ Expr. (Adverbial) A lega fedeleș = a lega strâns și bine ca să nu poată scăpa; a lega cobză. [Acc. și: fédeleș. – Pl. și: fedeleșe] – Din magh. fedeles. Vezi definitia »