Definita cuvantului căpătuială
CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu căpătuială
calarábă (-be), s. f. – Varietate de varză. Mag. kalarábi, din germ. Kohlrabe și acesta din it. cavolorapa, cf. pol. kałarapa (Cihac, II, 38). Vezi definitia »
pietróică (pietroáică),, pietróici (pietroáice), s.f. (reg.) specie de păsări cu aripile și spatele negre și cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroică neagră) sau pasăre de mărime mijlocie, cenușie pe spate și cu o pată albă pe frunte, care trăiește prin locuri stâncoase și nisipoase (pietrar sur, pietroică sură). Vezi definitia »
ostracódă s. f., pl. ostracode Vezi definitia »
PÚPĂ2 s.f. Nimfă (3) [în DN]; crisalidă. [< fr. pupe, cf. lat. pupa – fetiță]. Vezi definitia »
MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. Vezi definitia »