ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica) Vezi definitia »

ocarină, ocarine s. f. gură. Vezi definitia »

EPRUVÉTĂ, epruvete, s. f. Piesă de probă confecționată dintr-un anumit material, pentru a fi supusă unor încercări în vederea determinării materialului respectiv. – Din fr. éprouvette. Vezi definitia »

goangă, goange s. f. (glum.) 1. fleac. 2. minciună. Vezi definitia »

MATUSALÉMICĂ, matusalemice, adj. (Livr.; despre vârsta, viața unei persoane) Foarte înaintată. – Matusalem (n. pr.) + suf. -ic. Vezi definitia »