metóc (metócuri), s. n. – 1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. – Var. metoh, mitoc, (pl.) metoace. Mr. mitohe. Ngr. μετόχι (Roesler 572; Murnu 37), parțial prin intermediul sl. metochĭ (Vasmer, Gr., 98; Conev 108). – Der. mitocan, s. m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reședință din București, din cartierul Dealul Spirii, pentru al cărui sens cf. sp. arrabalero; mitocancă, s. f. (mahalagioaică); mitocănesc, adj. (vulgar, necioplit); mitocănește, adv. (mîrlănește); mitocănie, s. f. (grosolănie, necuviință); mitocănime, s. f. (adunătură de mitocani). Vezi definitia »

MONOLÓC adj. (despre avioane, mașini de curse) cu un singur loc; monoplas. (după fr. monoplace) Vezi definitia »

Soroc popular superstițios de la șezători, format dintr-un smoc de cânepă cu mai multe șuvițe dispuse circular(radial) din centrul smocului așezat de regulă pe un scaun. Fiecare șuviță era boteză cu un nume de fată sau de fecior și care se aprindea la smoc, cu o puzderie de cânepă, de la lampă sau vatră focului, apoi cât de repede ardeau șuvițele botezate așa se credea că se căsătoresc tinerii între ei. Are origini populare în satele de pe valea superioră a Mureșului și Bistra Mureșului, pe vremurile când se torcea cânepa. Vezi definitia »

țipóc, țipóci, s.m. (reg.) pâinișoară făcută la nunți. Vezi definitia »

țirimóc s.n. (reg.) s.n. (reg.) țuică de prune. Vezi definitia »