SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj. Vezi definitia »

tócmai adv. – 1. Aidoma, la fel, asemănător. – 2. Precis, just, exact. – 3. Numai, abia, chiar. – 4. Pînă, pînă acolo, pînă unde. – Tocmai și, pînă și (înv.). – Var. (în)tocma(i), (în)togma(i), înv. atocma(i), tomna. Sl. tŭkŭmŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 416), cf. bg. tăkmo, cr. takmen, rus. tokmo. – Der. tocmi, vb. (înv., a ordona, a dispune, a regla; înv., a aranja, a repara; a fixa, a stabili; a contracta; refl., a se așeza, a se stabili; refl., a conveni, a fi de acord; refl., a fixa prețul, a se învoi; refl., a întra în slujbă, a servi ca; refl., a dezbate prețul), din sl. tŭkŭmiti „a asemui, a compara”; tocmeală (var. înv. tocmală), s. f. (înv., rînduială, ordine, dispoziție; înv., dispoziție, testament; înv., decizie, decret; înv., regulă, normă, lege; înv., menstruație, acord, învoială; convenție, contract; discuție, dezbatere asupra prețului); tocmelnic, s. m. (înv., imputernicit); întocmi, vb. (a aranja, a regla, a dispune; a organiza, a institui); (în)tocmitor, s. m. (organizator; autor). Rut. tokma, tokmyty sa pare să provină din rom. (Miklosich, Wander., 11). Vezi definitia »

ai⁴ vb. v. aveá¹, aveá² Vezi definitia »

ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. Vezi definitia »

mălái (măláiuri), s. n. – 1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Făină de mei. – 4. Făină de porumb, porumb măcinat. – 5. (Mold.) Pîine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) mălaie. Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt ca moștenire dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmaș al sl. mlĕti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvînt mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (‹ gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfăcătoare. Apare evidentă înrudirea cuvîntului cu mămăligă, cu atît mai mult, cu cît ambele lipsesc din dialecte. Dacă-i vorba de o formație internă și expresivă, ne-am putea gîndi la o formă primitivă *mămălaie, cu aceeași reduplicare ca în mămăligă și cu suf. expresiv diferit, cf. hărmălaie, hărăbaie, vîlvătaie etc. Baza expresivă ar fi, într-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca în mamă și mămăligă; și forma actuală, mălai, ar fi reconstituită după pl. mălaie, cu pierderea reduplicării ca în măligă. Der. mălăoi, s. n. (turtă din sămînță de cînepă); mălăoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; plantă, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. malé (Edelspacher 18). Vezi definitia »