títlu (-uri), s. n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Var. înv. titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). Sec. XVII. Tituluș, prin pronunție mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s. f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi). Vezi definitia »

monóclu (monócluri), s. n. – Un tip de lentilă pentru un ochi. Fr. monocle. – Der. monoclat, adj. (prevăzut cu un monoclu). Vezi definitia »

DEBÁCLU, debacluri, s. n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle. Vezi definitia »

ansamblu de curbe ce permite determinarea anumitor marimi prin intretaierea unor traiectorii Vezi definitia »

MULTÍPLU, -Ă adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt număr; în care se cuprinde de un număr exact de ori un alt număr. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. Număr întreg divizibil cu un alt număr întreg dat. 2. Fiecare unitate de măsură care este mai mare decât unitatea de măsură fundamentală a unui sistem metric, considerată în raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex]. Vezi definitia »