VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologic, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme. Vezi definitia »

FORMALÍSM s. n. 1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte. 2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului. 3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității. ◊ atitudine conformistă, exagerată, protocolară. 4. utilizare a modelelor formale în diferite științe. ◊ orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală. ♦ ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale. (< fr. formalisme) Vezi definitia »

COLABORAȚIONÍSM s.n. Colaborare cu dușmanul (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); trădare de patrie. [Pron. -ți-o-. / < fr. collaborationnisme]. Vezi definitia »

APOLOGETÍSM s. n. (Rar) Apologie. – Apologet + suf. -ism. Vezi definitia »

REUMATÍSM, (2) reumatisme, s. n. 1. Denumire generală pentru o serie de afecțiuni ale organelor aparatului locomotor, în special ale articulațiilor și ale țesuturilor înconjurătoare, manifestate prin dureri și tulburări diverse, influențate de factorii climatici; reumă. 2. (La. pl.) Durere reumatică. [Pr.: -re-u-] – Din lat. rheumatismus, it. reumatismo, germ. Rheumatismus. Vezi definitia »