AFÁG, -Ă adj. (despre animale) care într-un anumit stadiu nu se hrănește. (< fr. aphage) Vezi definitia »

RIZOFÁG, -Ă adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. [< fr. rhizophage, cf. gr. rhiza – rădăcină, phagein – a mânca]. Vezi definitia »

briceág (bricége), s. n. – Cuțitaș, brișcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), țig. biča „secure” (Wlislocki 74); cf. și bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influența lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s. f. (dans tipic); bricică, s. f. (briceag); brișcuță, s. f. (cuțit); brișcăli, vb. (a bate). Vezi definitia »

VÂRGOLÁG s. m. v. vârcolac. Vezi definitia »

VILEÁG s. n. (Pop.; în loc. adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ. Vezi definitia »