POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. Vezi definitia »

LEPIDOLÍT s.n. Mică bogată în litiu și fluor. [< fr. lépidolithe, cf. gr. lepis – solz, lithos – piatră]. Vezi definitia »

wagón-lít (fr.) [pron. vagõlí] s. n., art. wagon-lit-ul; pl. wagon-lit-uri Vezi definitia »

FOSFORÍT s.n. Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrășămintelor. [Pl. -te, -turi. / < fr. phosphorite]. Vezi definitia »

JADEÍT s. n. jad verzui sau albicios, cu luciu sticlos, folosit în arta decorativă. (< fr. jadéite) Vezi definitia »