pici, pici, adj. m. (reg.) miop. Vezi definitia »

rătăcí (rătăcésc, rătăcít), vb. – 1. A pierde; a răzleți. – 2. A greși drumul, a se abate din cale. – 3. A înstrăina, a aliena. – 4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică, dar probabil expresivă, cum o arată suf. -ci. Trebuie să țină de familia expresivă a lui răcan, cf. rătăcanie. Der. din lat. errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errātĭcāre (Pușcariu, Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der. rătăceală, s. f. (pierdere a drumului); rătăcitor, adj. (hoinar, pribeag). Vezi definitia »

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri Vezi definitia »

BÂLCI, bấlciuri, s. n. Târg mare ținut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante și însoțit de spectacole și de petreceri populare; iarmaroc. ♦ Fig. (Fam.) Gălăgie, hărmălaie, zăpăceală. – Din magh. bolcsu. Vezi definitia »

crâncí, crâncésc, vb. IV (reg.) a scânci, a plânge suspinând. Vezi definitia »