SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis. Vezi definitia »

SEMIÓTICĂ s.f. Știință care se ocupă cu studiul general al semnelor întrebuințate în cadrul vieții sociale. Vezi definitia »

păncăneálă, păncănéli, s.f. (reg.) vânzoleală, mișcare de colo colo, pentru a nu sta degeaba. 2. umblare fără rost, batere a drumurilor de pomană. Vezi definitia »

ISOPÉCTĂ s.f. v. izopectă. Vezi definitia »

SÍGLĂ s. f. literă sau grup de litere, constituind abrevierea unor termeni utilizați frecvent. (< fr. sigle, lat. sigla) Vezi definitia »