CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. Vezi definitia »

abstráct, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus) Vezi definitia »

INTELÉCT s. n. capacitatea de a gândi, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. (< fr. intellect, lat. intellectus) Vezi definitia »

OBIÉCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri; (spec.) tot ceea ce se înfățișează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Țintă, scop, țel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet]. Vezi definitia »

ANTRÁCT, antracte, s. n. Pauză între două acte sau între două părți ale unei reprezentații. ♦ Piesă muzicală care se execută în această pauză. – Din fr. entracte. Vezi definitia »