másă (mése), s. f. 1. Mobilă, pe care se mănîncă. – 2. Mîncare. – 3. Bancă, tarabă. – Mr. measă, megl. męsă. Lat. mensa (Pușcariu 1040; Candrea-Dens., 1066; REW 5497), cf. fr. moise, sp., port. mesa. – Der. măsar, s. m. (Trans., dulgher, tîmplar), cu suf. -ar; măsaniu (var. Trans. de S., măsai), s. n. (Banat, față de masă), care pare der. intern de la masă (după Pușcariu 1043, din lat. *mensalium; după Candrea, din bg. mesal); măsariță, s. f. (Trans., față de masă), de la măsar cu suf. -iță (după Pușcariu 1043 și Tiktin, din lat. mensalis); mescioară, s. f. (măsuță); mesi, vb. (a chefui, a benchetui); mesean, s. m. (invitat la masă); meselnic, s. m. (Olt., mesean); comesean, s. m. (invitat la masă). – Din rom. provine bg. masa (Capidan, Raporturile, 225), tc. masa (Miklosich, Slaw Elem. in Türk., 14; Meyer, Türk. St., I, 46). Vezi definitia »

DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință. Vezi definitia »

COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. Vezi definitia »

PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina. Vezi definitia »

TENȚÓNĂ s. f. dialog, în poezia medievală, în care interlocutorii discutau în contradictoriu și își aruncau invective. (< it. tenzone) Vezi definitia »