CAIAFA (în „Noul Testament”), mare preot iudeu. L-a judecat pe Iisus Hristos și i-a prigonit pe apostoli. V. Ana. Vezi definitia »

PARAFÁ vb. tr. a întări (un act, un tratat) prin semnătură cu parafă. ◊ a pecetlui un registru la sfârșit cu ceară roșie și sigiliu. (< fr. parapher) Vezi definitia »

taifá (-ále), s. f. – Alai, șir de oameni, grup de însoțitori. Mr., megl. taifă. Tc. (arab.) tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg., alb. taifa, ngr. ταïφᾶς. Este dubletul lui taifas, s. n. (taclale, bîrfă, conversație), din ngr. (Gáldi 258), der. tăifăsui, vb. (a sporovăi, a pălăvrăgi). Vezi definitia »

ETUFÁ vb. I. tr. A distruge nimfa fluturelui de mătase din gogoșile destinate filării. [< fr. etouffer – a înăbuși]. Vezi definitia »

CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher]. Vezi definitia »