I¹ s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative.
Sursa: DEX '98 | Permalink

I² interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 | Permalink

Î s. m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).
Sursa: DEX '98 | Permalink

I- elem. in¹-.
Sursa: MDN | Permalink

I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Neoficial | Permalink

i conj. – Și. Sl. i. Slavism cultural, fără circulație reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (și așa mai departe), din sl. i proče, înv.
Sursa: DER | Permalink

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.
Sursa: DER | Permalink

i¹ (literă) s. m. / s. n., pl. i / i-uri
Sursa: DOOM 2 | Permalink

i² (sunet) s. m. pl. i
Sursa: DOOM 2 | Permalink

i³ / ii interj.
Sursa: DOOM 2 | Permalink

i⁴, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
Sursa: DOOM 2 | Permalink

i-, -i, -i- vb. v. fi
Sursa: DOOM 2 | Permalink

î¹ (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri
Sursa: DOOM 2 | Permalink

î² (sunet) s. m., pl. î
Sursa: DOOM 2 | Permalink