HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 | Permalink

hop interj. – Exprimă efortul de a sări sau de a ridica o greutate; servește ca îndemn în aceste împrejurări. – Var. hopa(i). Mr. hop. Creație expresivă, cf. alb. hop, germ. hopsen, engl. to hop, tc. hoppaha (după Graur, GS, VI, 330, tc. este etimon al rom. hop așa). – Der. hop, s. n. (salt, săritură; obstacol, groapă; dificultate, neplăcere); hopăi, vb. (a sări, a țopăi); hopină, s. f. (denivelare, groapă); hopuros, adj. (plin de gropi). – Cf. țop.
Sursa: DER | Permalink