PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână prin frecarea și presarea lor între doi cilindri rotitori și prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se zdrobește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var.: (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.
Sursa: DEX '98 | Permalink

PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.
Sursa: DEX '98 | Permalink

píuă (píue), s. f. – 1. Vas de pisat. – 2. Dîrstă. – 3. (Înv.) Tun primitiv. – 4. Parte a șteampului, scobitură în instalații, broască, piuliță. – Var. pivă. Lat. pilla în loc de pila (Pușcariu 1327; Candrea-Dens., 1387; REW 6496). Forma cu ll apare la Du Cange; var., ca în măduvă. Pl. piue, piuă nu se folosește în prezent. – Der. piuar, s. m. (dîrstar); piuliță, s. f. (vas de pisat; piesă cu filet).
Sursa: DER | Permalink

piua! interj. folosită în jocurile de copii pentru a marca întreruperea temporară a participării la joc a unuia dintre copii.
Sursa: Argou | Permalink