STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 | Permalink

STÁNĂ, stane, s. f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemișcat. [Var.: (reg.) stan, stean s. n.]
Sursa: DEX '98 | Permalink

stánă (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă. – Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje.
Sursa: DER | Permalink