Definita cuvantului aduce
ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu aduce
petréce (petréc, cút), vb. – 1. A trece, a străbate. – 2. A introduce, a face să treacă, a pătrunde. – 3. A conduce, a însoți. – 4. A vinde, a desface o marfă. – 5. A-și duce viața, a trăi, a-și umple timpul. – 6. A se menține, a se dăinui. – 7. A se distra, a se desfăta. – 8. (Refl., înv.) A se sfîrși, a muri. – 9. (Refl.) A se întîmpla, a avea loc. – Mr., megl. pitrec. Lat. pertraicĕre (Tiktin; REW 8842) cu disimularea primului r. – Der. petrec, s. n. (joc de copii, în care un grup încearcă să pătrundă într-un loc apărat de grupul advers), deverbal; petrecanie, s. f. (petrecere, sărbătorire; chef, ospăț; moarte); petrecător, s. m. (însoțitor, escortă), înv.; petrecare, s. f. (înv., mod de trai, viață); petrecătoare, s. f. (cheotoare). Vezi definitia »
spice Vezi definitia »
nepáce s.f. (înv.) 1. conflict armat, război. 2. neliniște, tulburare. Vezi definitia »
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Răs- + cruce. Vezi definitia »
véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci Vezi definitia »