DÓNIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din scr. dojnica. Vezi definitia »

CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine. Vezi definitia »

ACETÓNĂ s. f. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, solvent pentru materii grase, lacuri și vopsele etc. (< fr. acétone) Vezi definitia »

LATÉNȚĂ, latențe, s. f. (Livr.) Stare latentă. – Din fr. latence. Vezi definitia »

PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar.) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa. Vezi definitia »