SUBSTÁNȚĂ s. f. 1. corp cu compoziție și structură chimică omogenă. ◊ materie. 2. categorie filozofică desemnând esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ◊ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esență, esențial. (< fr. substance, lat. substantia) Vezi definitia »

AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produsă chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse. Vezi definitia »

OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. Vezi definitia »

prostitúră, prostitúri, s.f. (înv.) lucru de calitate inferioară, lipsit de valoare, prost. Vezi definitia »

PLANÉTĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectării luminii solare; p. restr. Pământ (1). ♦ Orice corp ceresc fără lumină proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (în care se naște cineva). ♦ Bilet care conține preziceri naive privitoare la viitor și pe care îl vând flașnetarii extrăgându-l la întâmplare dintre altele de același fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui șoarece dresat). [Var.: (înv.) planét s. m.] – Din fr. planète, lat. planeta. Vezi definitia »