FENOMÉN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativă cu esența, desemnând aspectul exterior în care se manifestă esența lucrurilor și a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însușirilor unui lucru care pot să se schimbe între anumite limite specifice fără ca lucrul să înceteze de a mai fi el însuși; orice aspect al naturii în mișcare perceptibil prin simțuri. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phénomène, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare]. Vezi definitia »

EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, s. n. î. S. n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. éocène. Vezi definitia »

ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène. Vezi definitia »

AVÉN (‹ fr.) s. n. (GEOL., GEOGR.) Puț format în roci solubile (în special calcare), constituind o formă carstică de dizolvare. În partea inferioară poate comunica cu o grotă, cu galerii subterane, cu rîuri subterane etc.; favorizează evacuarea spre adînc a apelor de suprafață; pîlnie. Vezi definitia »

GOBLÉN, goblenuri, s. n. Tapiserie, broderie sau țesătură artistică făcută din fire colorate, reprezentând o imagine plastică. – Din fr. [manufacture des] Gobelins (n. pr.). Vezi definitia »