POLEͲ, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. Vezi definitia »

știubéi, știubéie și știubéiuri, s.n. (reg.) 1. vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit (în care se păstrează alimente, obiecte casnice sau în care se opăresc rufele). 2. stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos, sau scobit; totalitatea albinelor dintr-un asemenea stup. 3. adăpost pentru stupi. 4. trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pământ, servește ca ghizd la o fântână puțin adâncă. 5. (înv.) apeduct. 6. fântână cu izvorul la mică adâncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos. 7. fântână cu apă sărată. 8. deschizătură făcută în acoperișul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului. Vezi definitia »

herbatéi s.n. (înv.) ceai. Vezi definitia »

ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély. Vezi definitia »

GROȘTÉI, groștei, s. m. (Reg.) Purcel (de un an). – Lat. *gross(i)cellus (< grossus). Vezi definitia »