BLIȚ s. n. Sursă de lumină proprie, intensă și de scurtă durată, cu care este prevăzut un aparat fotografic și care se aprinde simultan cu deschiderea obturatorului. ◊ Bliț secundar = bliț comandat pe cale optică de lumina blițului principal, asigurându-se o sincronizare perfectă. [Scris și: blitz] – Cuv. germ. Vezi definitia »

struțuléț, struțuléți, s.m. (reg.) carabină mică; carabinioară. Vezi definitia »

stângăréț, stângăreáță, adj. (înv.) stângaci. Vezi definitia »

ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Fam., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. Vezi definitia »

ȚÂȚ, țâțuri, s. n. (Reg.) Căniță din care se dă copiilor să bea. Vezi definitia »