NEAOȘÍSM s.n. 1. Cuvânt, expresie cu aspect autohton, arhaic sau popular căutat. 2. Tendință în literatură caracterizată prin abuzul de neaoșisme (1). [< neaoș + -ism]. Vezi definitia »

BOGOMILÍSM s. n. Doctrină și sectă religioasă medievală de origine gnostică, răspândită mai ales în Bulgaria, care nu recunoștea biserica creștină și tainele ei, nici autoritatea statului. – Din Bogomil (nume propriu) + suf. -ism. Vezi definitia »

IDEALÍSM s. n. 1. Orientare în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existența ca factor secund, derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existenței ca o realitate de sine stătătoare, independentă de conștiința individuală. Idealism subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă de aceasta a realității materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituală cu realitatea obiectivă. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme. Vezi definitia »

BUCOLÍSM s. n. caracter bucolic. (< bucol/ic/ + -ism) Vezi definitia »

PRECLASICÍSM s.n. Perioadă a istoriei muzicii care pregătește apariția clasicismului. [Cf. fr. préclassicisme]. Vezi definitia »