cerc (cércuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix. – 2. Belciug, inel. – 3. Inel de întărire, fretă. – 4. Crup de oameni, cenaclu. – 5. Oțel pentru arcuri. – 6. Nuia în formă circulară. – 7. (Arg.) Inel, bijuterie. – 8. Cîmp, domeniu, sferă. – Mr. (țerkl’u), megl. țerc. Lat. cĭrcus (Pușcariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948; DAR); cf. alb. kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp., port. cerco. Mr. provine din it. cerchio. Cf. cearcăn, cercel. – Der. cercui, vb. (a lega, a strînge cu cercuri; a înconjura, a cuprinde într-un cerc; a pune șaibe; a (se) aranja în cerc; a fixa vița cu araci); cercuitor, s. m. (dogar); cercuit (var. cercuială, cercuitură), s. n. (operație ce constă în a lega vița pentru a o fixa pe araci); încercui, vb. (a înconjura, a cuprinde într-un cerc); cercuriu, adj. (miel cu coarnele rotunjite în formă de cerc). Vezi definitia »

spârc¹! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț. Vezi definitia »

porc,repetent Vezi definitia »

cearc s.m. (înv.) compas, cerc; cearcăn. Vezi definitia »

AMFISÁRC s. n. bacă indehiscentă multispermă, cu pericarpul consistent, fructul baobabului. (< fr. amphisarque) Vezi definitia »