SINTÉZĂ s. f. 1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni. 2. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. ♦ ă sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza). (< fr. synthèse) Vezi definitia »

secăturícă, secăturéle, s.f. (înv.) 1. (la pl.) fleacuri, nimicuri. 2. (fam.) licheluță. Vezi definitia »

broájbă (broájbe), s. f. – Nap. – Var. brojbă, bro(a)șbă, bro(a)zbă. Sb. broskva (Cihac, II, 29; DAR; Skok 63). Vezi definitia »

INCIDÉNȚĂ s. f. 1. întretăiere a unui fascicul de radiații cu o suprafață. ♦ punctul de ~ = punct în care un fascicul de radiații întâlnește o suprafață; unghi de ~ = unghi pe care îl face un asemenea fascicul cu perpendiculara în punctul de incidență; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident și normala în punctul de incidență. 2. situație a unei propoziții incidente. 3. (biol.) prezența unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare. 4. (med.) totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocată de o boală infecțioasă într-un interval de timp, raportată la populația totală. ◊ (în radiologie) situație a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) față de sursa de radiații. 5. (fig.) repercusiune, consecință. (< fr. incidence) Vezi definitia »

hárcotă, hárcote, s.f. (reg., înv.) femeie cu purtare rea. Vezi definitia »