PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. Vezi definitia »

INEXPUGNABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité. Vezi definitia »

TURBELARIÁTE s.n.pl. Clasă de viermi lați, cu corpul acoperit cu cili vibratili, care trăiesc în mediul acvatic, dulce sau sărat, având ca tip planaria; (la sg.) vierme din această clasă. [Sg. turbelariat. / < fr. turbellariés]. Vezi definitia »

hârjeáte sf. pl. (înv.) tăblițe de joc. Vezi definitia »

ELECTROCAPILARITÁTE s.f. Fenomen care se produce atunci când, în polarizarea electrozilor, unul dintre aceștia este constituit dintr-un menisc de mercur. [Cf. fr. électrocapillarité]. Vezi definitia »