líotă (líote), s. f. – Bandă, trupă, mulțime. – Var. lea(h)otă. Origine îndoielnică. După Candrea și Scriban, din bg., sb., rut. lihotá, pol. lichota „lucru inutil” sau „lucru rău”, din sl. lichŭ „inutil” (cf. Berneker 718); dar der. nu este clară. După Tiktin, din germ. med. ljute (› germ. Leute) „oameni”, care e și mai puțin sigur. Probabil trebuie pornit de la rădăcina expresivă leo-, cf. leoarbă, li(o)păi, leurdă, cu finala ca în pihotă. Vezi definitia »

MICROELECTRÓNICĂ s.f. – V. microelectronic (I) [DEX'98] Vezi definitia »

PESÁDĂ s.f. Mișcare a calului care se ridică pe picioarele dinapoi. [< fr. pesade]. Vezi definitia »

bahadî́rcă (bahadî́rci), s. f. – 1. Fățarnică, ipocrită. – 2. Femeie obeză. Pol. bohatyrka, rut. bagatyrka (Cihac; Philippide, Principii, 47; DAR), al cărui sens primitiv este cel de „eroină”; din tc. behadir „erou”. Totuși, semnificația proprie cuvîntului rom. trebuie să provină tot din pol., unde se explică mai bine prin contaminarea cu pol. bachor „burtă” bach(o)račka „femeie grasă”. Din acest ultim cuvînt derivă rom. baharaucă, var. baharoasă „femeie grasă” cuvînt de batjocură care, ca și cel anterior, se folosește numai în nord-vestul Mold. (cf. Hasdeu 2874). Vezi definitia »

ALGÉBRĂ s. f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care se ocupă cu studierea acestor operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și relațiilor. – Din fr. algèbre, lat. algebra. Vezi definitia »