plácă (plắci), s. f. – 1. Tablă, planșă. – 2. Tăbliță de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decorație, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s. n., din fr. placard; placaj, s. n., din fr. placaje; plachetă, s. f., din fr. plaquette; platcă, s. f. (tăbliță). Vezi definitia »

plexúdă, plexúde, s.f. (înv.) coadă, cosiță. Vezi definitia »

-TECĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „colecție”, „depozit”, „custodie”, „dulap”. [Scris și -thecă. / < it. -teca, fr. -thèque, cf. gr. theke]. Vezi definitia »

RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. Vezi definitia »

SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice. 2. (Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa¹ sau cu alte unelte ori mașini de săpat. – Săpa + suf. -ătură. Vezi definitia »