ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime. Vezi definitia »

núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. Vezi definitia »

OȘTÍME s. f. (Înv.) Oștire. ♦ Mulțime, gloată. – Oaste + suf. -ime. Vezi definitia »

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere. Vezi definitia »

SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum. Vezi definitia »