MANDÁT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat]. Vezi definitia »

POSEDÁT, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de obsesii. (< fr. possédé) Vezi definitia »

SERÁT, -Ă, serați, -te, adj. (Despre frunze și alte organe ale plantelor) Care are marginile dințate, îndreptate către vârful organului respectiv. – Din fr. serré. Vezi definitia »

fărâmicát, -ă, adj. (înv.) fărâmițat. Vezi definitia »

INTERPRETARIÁT s. n. activitatea, meseria de interpret. (< fr. interprétariat) Vezi definitia »