REFLECTÁ, (1, 2) pers. 3 refléctă, (3) pers. 1 reflectez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) răsfrânge direcția de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafața de separație a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie (1). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) oglindi. 3. Intranz. A gândi profund; a cugeta, a medita la... – Din fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren. Vezi definitia »

EXISTÁ vb. intr. a avea existență, a fi, a se afla; a se manifesta. (< fr. exister, lat. existere) Vezi definitia »

îndreptá (îndrept, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drum › îndruma, semn › însemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare și în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s. f. (înv., corectare; îmbunătățire). Vezi definitia »

INFECTÁ vb. I. 1. refl. A face o infecție. 2. tr. A contamina, a umple (o regiune, aerul etc.) cu substanțe sau cu germeni vătămători. [< fr. infecter]. Vezi definitia »

DEZASORTÁ vb. I. tr. A desperechea (ceva asortat). [Cf. fr. désassortir]. Vezi definitia »