SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás. Vezi definitia »

borș (bórșuri), s. n. – 1. Zeamă acră preparată din fermentarea tărîțelor de grîu. – 2. Ciorbă preparată cu această zeamă. – 3. (Arg.) sînge. Rut., rus. boršt (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borșar, s. m. (poreclă dată soldaților); borșer, s. n. (vas în care fermentează borșul); borși, vb. (a fermenta). Vezi definitia »

poș², póșuri, s.n. (reg.) 1. alică mijlocie sau mare, folosită la vânătoare; bucățică de fier folosită în loc de alică. 2. (în forma: poș) glonț de vânătoare; cartuș. Vezi definitia »

vaporáș s. n. pl. vaporáșe Vezi definitia »

scăunúș, scăunúșe, s.n. (reg.) 1. (în forma: scănduș) scaun mic, scăunaș, scăunel. 2. pod mic. Vezi definitia »