ANTIFÓN s.n. Corp plastic, de dimensiuni reduse, care se introduce în ureche pentru a o apăra de zgomote mari. [< fr. antiphone, cf. lat. anti – contra, gr. phone – sunet]. Vezi definitia »

HIDROCORTIZÓN s. n. hormon al corticosuprarenalei, produs și sintetic, cu acțiune antiinflamatorie și antialergică. (< fr. hydrocortisone) Vezi definitia »

IERIHON (JERICHO, ARῙHᾹ), localitate situată pe dr. văii Iordanului (la 7 km V de aceasta), la 10 km de țărmul NV al Mării Moarte, la 250 m sub nivelul mării și la 23 km NE de Ierusalim; aflat sub autoritatea palestiniană (din 1994); c. 13 mii loc. Aici au fost descoperite vestigiile uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din lume, datând din Neoliticul preceramic (milen. 7 î. Hr.). Potrivit „Vechiului Testament”, zidurile lui s-ar fi surpat la sunetul trâmbițelor războinicilor evrei, conduși de Iosua, care asediau orașul. Ruinele palatului arab construit de califul omeiad Hisham (724). Vezi definitia »

TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son]. Vezi definitia »