CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĩcĩ. Vezi definitia »

jghebuléț s. n., pl. jghebulețuri Vezi definitia »

ostropắț (-țuri), s. n. – (Mold.) Fel de mîncare din carne de pasăre sau de vînat cu sos picant cu oțet și usturoi. – Var. (Munt.) ostropel. Comp. din sl. ostro- „picant, înțepător”, cu bg., sb. pečeno „friptură”, pentru comp., cf. bg. ostrovrăh „ascuțit la vîrf”, ostroglav „cu cap ascuțit” etc. Cf. Cihac, II, 232 (după Tiktin, din ostrop ‹ sl. ostru și sl. drobu „potroace”; după Scriban, din sl. *ostropici). Vezi definitia »

STRAPÁȚ, strapațuri, s. n. (Reg.) Arșiță. – Cf. germ. Strapaze „muncă grea, oboseală”. Vezi definitia »

HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. Vezi definitia »