CĂCIÚLĂ, căciuli, s. f. 1. Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului. Bună ziua, căciulă (că stăpânu-tău n-are gură)! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și scoate) căciula (de pe cap) = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect. La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui. A-i ieși (cuiva) părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând; b) a o duce greu; a sărăci. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (Asta sau aia e) altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală. A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (Bun de) să dai cu căciula-n câini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoană, individ. Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. – Cf. alb. kësul'ë. Vezi definitia »

STREPTOCHINÁZĂ s. f. produs extracelular de natură enzimatică, folosit în numeroase tratamente. (< fr. streptokinase) Vezi definitia »

CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constând din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque]. Vezi definitia »

lăboanță, lăboanțe s. f. (augm.) palmă. Vezi definitia »

SEMIÓTICĂ, semiotici, s.f. v. semiotic (I) [DEX '98]. Vezi definitia »