INCENDIATÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. provocator al unui incediu. 2. (fig.) ațâțător, provocator. II. s. n. navă mică cu vele cu exploziv, care servea la incendierea navelor inamice, prin abordare. (< incendia + -tor) Vezi definitia »

EXPORTATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (persoană, țară etc.) care exportă. (< fr. exportateur) Vezi definitia »

cotór (-oáre), s. n. – 1. Bucată, piesă sau parte care unește două obiecte: coadă, peduncul, pețiol, mîner etc. – 2. Parte unde se leagă sau cos filele unei cărți. – 3. Trunchi, tulpină, lujer. – 4. Ciot (de membru), mont. – 5. Ciot (de creangă). – 6. Mîner. – 7. Cocean, știulete. – 8. Rest, reziduu. – 9. Resturi de paie. – 10. (Arg.) Bani. Origine necunoscută, dar probabil expresivă: cf. cotrobăi. Celelalte ipoteze nu par probabile: din mag. kötö „legat zdravăn” (Cihac, II, 493); din lat. captorius (Candrea-Dens., 400); din lat. *coactorium „loc unde se îmbină două obiecte” (DAR); din sb. katarište „lance de drapel”) (Bogrea, Dacor., IV, 802). Sensul 10, după Graur 143, vine din țig. kotor „bucată” (cf. Besses 54); este însă mai probabil ca țig. să provină din rom., cu sensul de „bucată în general”, ceea ce nu exclude faptul de a fi intrat din nou în rom. cu sensul particular de „bani”. Der. cotoros, adj. (tare, dur); cotori, vb. (a lega vița de vie; a curăța de lăstari via; a jumuli o pasăre; a lovi, a bate); cotorit, s. n. (curățire de lăstari a viței); cotoreală, s. f. (cotorit; bătaie; furt); cotorai, s. m. (persoană care curăță lăstari); cotoraie, s. f. (pensetă de epilat; bunuri gospodărești, obiecte casnice); încotora, vb. (refl., a crește o plantă, a se dezvolta; a îmbina, a uni două obiecte; a trăi o pereche fără a se căsători, a trăi în concubinaj); cotoroi, vb. (a scruta, a iscodi); cotorosi, vb. (a scociorî, a căuta), pe care DAR îl explică prin mag. kotorázni, și care pare mai curînd rezultatul unei confuzii cu cotorosi „a scăpa de ceva”; cotreang, s. m. (tulpină de trestie care nu se dezvoltă normal); cotring, s. m. (ciorchine); cotrobol, s. m. (resturi). Vezi definitia »

DEMOBILIZATÓR, -OÁRE adj. Care demobilizează (2); descurajant. [< demobiliza + -tor]. Vezi definitia »

vapór (-óri), s. m. – 1. Gaz, abur. – 2. (S. n.) Vapor, barcă. – Mr. pampore. It. vapore, fr. vapeur; mr., din ngr. παμπόρι. – Der. vaporiza, vb. (a se evapora); vaporizator, s. n. (aparat care produce vapori); vaporos, adj. (diafan, străveziu). Vezi definitia »