STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici. Vezi definitia »

sclepț (-ți), s. m. – Tăun (Hypoderma bovis). Sb. slepica „păduche”. Legătura cu gr. (σ)ϰνίψ (Tiktin) este improbabilă. Sec. XVII. și Mold. Candrea se gîndea la sb. šklopac „înțepătură”. Vezi definitia »

BOȚ², boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț. Vezi definitia »

cronț, interj. – Imită zgomotul produs de dinți la ronțăit. – Var. ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronțăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidențe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronțăi (var. ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinți, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronțăială (var. (c)ronțăitură, (c)ronțăit), s. f. (acțiunea de ronțăi). Vezi definitia »

șolomắț, șolomắți, s.m. (reg.) șolomar (v.), vrăjitor al norilor. Vezi definitia »