várgă¹ (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi Vezi definitia »

TRAHÓMĂ s. f. v. trahom. Vezi definitia »

ȚÍNTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor. ◊ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but³. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”. Vezi definitia »

IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. Vezi definitia »

MANICHIURÉZĂ s.f. Manichiuristă. [Pron. -chiu-. / < manichiură + eză]. Vezi definitia »