cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios). Vezi definitia »

a merge în ciricuri expr. a fi infatuat. Vezi definitia »

PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări. Vezi definitia »

zgândărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândărésc / zgấndăr, imperf. 3 sg. zgăndăreá conj. prez. 3 să zgândăreáscă / să zgấndăre Vezi definitia »

CONFERÍ vb. I. tr. a acorda, a atribui (un grad, un titlu, o calitate). II. intr. a discuta, a se întreține cu cineva asupra unei chestiuni. (< fr. conférer, lat. conferre) Vezi definitia »