colț (-ți), s. m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistreț sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminență a unui obiect. – 4. Zimț de ferăstrău. – 5. Fiecare din vîrfurile ascuțite ale greblei. – 7. Extremități ale tăișului securii. – 8. Știft, bolț, bulon. – 9. Cui, țintă care împiedică alunecarea pe gheață. – 10. Cîrlig, scoabă. – 11. Vîrf, țanc, stîncă ascuțită. – 12. Crestătură, semn. – 13. Zuluf, cîrlionț. – 14. Mugure, vlăstar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de două străzi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capăt, extremitate. – 19. Intersecție, răscruce. – 20. Extremitățile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ „a înțepa” (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec „țăruș”, sb. kolac „țăruș”, rut. kolecĭ „germen”, pol. kolec „ghimpe”. – Der. colțui, s. m. pl. (broderie în formă de triunghi, la cămașă); colțișor, s. n. (ungher; ornament triunghiular; buclă, cîrlionț; plantă, Dentaria bulbifera); colțoi, s. m. (colțui); colțăriș, s. n. (stîncărie); colțos (var. colțat), adj. (cu dinții canini mari; trufaș, înfumurat, mîndru; certăreț, scandalagiu); colțuros, adj. (stîncos; aspru; colțat, ascuțit); colțurat, adj. (colțuros, rar); colță, s. f. (Trans. de Sud, agrafă de păr), cu toată incertitudinea DAR care nu crede că este vorba de un der. de la colț, datorită lipsei diftongării; colțan, s. m. (persoană sau animal cu dinții canini mari; libarcă; gîndac; castană de apă, Trapa natans; vîrf, țanc); colțan, s. m. (gogoașă de stejar); colțar, s. m. (bîrnă ce formează unghi sau colț exterior; dinte canin; Trapa natans; colț de stradă; poliță, masă ori canapea așezate în colțul camerei; zgardă cu ghimpi, pentru cîinii de pază; darac, dărăcitor; bocanc cu ținte pentru alpiniști); colțar, s. n. (echer; culegător, culegar; piesă a războiului de țesut; gogoașă de stejar); cloțan, s. m. (stîncă; țanc), metateză a lui colțan; încolți, vb. (a înfige dinții, a mușca; a hăitui; a germina; a înmuguri). Vezi definitia »

BILÁNȚ (‹ germ.) s. n. 1. Reflectarea sintetizată a rezultatului unei activități pe o anumită perioadă. 2. (EC.) Inventarul a tot ceea ce posedă (activul) și a tot ceea ce datorează (pasivul) o întreprindere. Se stabilește anual sub forma unui document contabil. ♦ B. de tezaur = b. ce se întocmește pe o perioadă scurtă dînd unei întreprinderi posibilitatea să se împrumute pe un termen scurt apelînd la piața financiară. 3. (CONT.) Document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în activ mijloacele economice după componența lor materială, iar în pasiv aceleași mijloace după sursele lor în cadrul unei unități economice, administrative etc. 4. (TEHN.) B. energetic = calcul referitor la sursele, repartiția și consumul de energie. B. de materiale = relație de egalitate între suma cantităților de materiale intrate în proces tehnologic sau într-o instalație și suma cantităților de produse rezultate, inclusiv pierderile care au loc în timpul prelucrării. 5. (GEOGR.) Termen indicînd o sumă, o diferență sau un inventar de factori într-o anumită situație. ♦ B. Hidrologic = raportul dintre cantitatea de apă căzută pe o suprafață într-o unitate de timp și diferitele forme de transfer ale acestei ape (inflitrare, scurgere, evaporare). ♦ B. radiativ = diferența dintre radiația absorbită și cea cedată de un cm² al suprafeței terestre într-o anumită perioadă de timp. Vezi definitia »

POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț¹ (2). – Din popândău. Vezi definitia »

CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț. Vezi definitia »

ȘPRIȚ¹, șprițuri, s. n. Băutură obținută din vin cu sifon sau cu apă minerală; o anumită cantitate din această băutură. – Din germ. Spritzer. Vezi definitia »